POPAS CU UN COLIND DUIOS…
Este o tradiție deja,ca în tot anul în toiul sărbătorilor de iarnă să se desfășoare Festivalul raional al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă „Aho, aho, răsună Nistrul”, care este organizat de DÎGD, sub egida Președintelui raionului cu participarea colectivelor de elevi din instituțiile din învățământ preuniversitar din raionul Dubăsari.
La 14.01.2017, acest festival s-a desfășurat pe platoul Cocieri la care au participat și colectivul de elevi din gimnaziul Roghi cu sceneta „Nașterea lui Isus Hristos”, colinde și semănat.
Obiectivul nostru a fost de a promova obiceiurile și tradițiile neamului nostru de a lărgi spectrul de valori artistice ale fondului de folclor local.
Aduc sincere mulțumiri colectivului de elevi din gimnaziu pentru mesajul adus de ei la această frumoasă activitate și nu în ultimul rând părinților pentru implicare la pregătirea costumelor.
Elevii s-au simțit foarte bine în Lăcașul Domnulul din satul Cocieri, aflându-se și mai aproape de Dumnezeu măcar pe un timp, fiind insuflați de noi idei, de noi puteri pentru a face cât mai multe fapte bune și pentru a visa la un viitor cât mai fericit pentru toți copiii din lume.
Sărbători fericite! La anul și la mulți ani!
Director adjunct pentru educație, Casianov Galina





